Home         Despre noi       Noutăţi        Catalog         Adrese          Links   


PRIMUL  ROMAN  N  LIMBA  ROMNĂ  PE  INTERNET

 

  Apărut sub semnătura lui Nicolae Matei, romanul "Generaţia pierdută" reprezintă un eveniment inedit n literatura romnească. Cartea este acum disponibilă şi pe Internet, iar autorul a lansat o invitaţie către cititorii din reţeaua cibernetică, de a-i completa sau ajusta paginile cărţii. El va accesa ncercările eventualilor "colaboratori", pe care le va prelucra pentru a le da o formă ct mai literară şi le va insera n roman. Nicolae Matei doreşte să reediteze această lucrare, peste aproximativ doi ani, cu toate modificările şi completările cere vor surveni.

Nicolae Matei reprezintă un caz inedit n literatura romană şi din alte puncte de vedere. El este unul dintre cei aproape 5 milioane de romni care trăiesc n afara graniţelor Romniei, după ce a reuşit să fugă din ţară n anul 1985. Nicolae Matei este acum cetăţean danez şi este proprietarul unei edituri, la care, de altfel, a scos şi cartea lansată ieri la Cluj. Lansarea a avut loc la Liceul "Mihai Eminescu", unde autorul a fost elev.

Nicolae Matei este convins că ncercarea lui literară va avea succes la publicul romn, deoarece se pare că romanele interactive s-au bucurat de interes n Occident. n opinia lui Nicolae Matei, cititorii au fantastica şansă de a deveni scriitori şi de a continua, completa sau chiar şterge pasaje ntregi din carte, pentru a crea un roman colectiv.

Ca să-i mobilizăm pe virtualii cititori, precizăm că există cel puţin două persoane, care, apucndu-se de lectură, declară că "nu au putut lasa cartea din mnă". Aceştia sunt socrul autorului şi semnatarul prefaţei, Mircea Goga.

A.R. Delean

Ştirea, Cluj-Napoca, 3-4 aprilie 1999

 

DE  LA  EXPERIENŢĂ  LA  EXPERIMENT

 

Tnărul prozator, editor şi traducător Nicolae Matei, rezident n Danemarca, a debutat n 1995 la Editura Victor Frunză cu romanul autobiografic Trş spre Vest, n care şi propune să răspundă la ntrebarea spinoasă privind sensul nstrăinării, n dubla sa accepţiune: exilul propriu-zis şi exilul interior. Cel din urmă se concretizează - potrivit autorului - ntr-o fugă de propria sa existenţă, pentru că lumea pe care şi-a imaginat-o acolo, pe fşia arăta, nu este cea reală, nu seamănă deloc cu cea pe care şi-o imaginase n clipele de nstrăinare şi singurătate printre ai săi.

Generaţia pierdută (Eksperimental Forlag, Aarhus, 1999) este un roman colaj, scris n maniera experimentală. Nicolae Matei schimbă acum radical relaţia tradiţională dintre scriitor şi cititor, cititorul apărnd chiar n postura de co-autor al cărţii. Autorul i oferă şansa acestuia (ne-o oferă, de altfel, tuturor) de a continua acest roman n spaţiul cibernetic, graţie poştei electronice.

De fapt, despre ce generaţie pierdută vorbeşte autorul? Un răspuns pertinent l oferă prefaţatorul cărţii, Mircea Goga: "Generaţia pierdută, personajul central, care dă titlul romanului nu este alta dect cea a demonstranţilor tăcuti, răzvrătiţi prin fugă (...), luptătorii de odinioară, azi invizibili n peisajul oraşelor natale, dacă fuga lor a fost doar una imaginară, iar, n Occidentul visat, dacă fuga a fost reală, transformaţi n existente vegetale, n dezrădăcinaţi, un fel de "şoimi" ai centrelor de ajutor pentru şomeri, sceptici, nvinşi, ironia contnd pentru ei drept unica supapă menită să le asigure supravieţuirea n stresul, nesiguranţa, declinul economic omniprezent, terorizaţi de scrisul creativ. Răsfoind filele acestei cărţi şi nu citind-o ntr-un mod tradiţional, obişnuit, cititorul se simte dacă nu părtaş, cel puţin răspunzător pentru modul cum şi-a imaginat libertatea sau mai bine spus iluzia acesteia sau pierderea ei.

George Ştefan

Origini, Romanian Roots nr. 31, 32 ianuarie-februarie 2000

 

PROZA  N  PRAGUL  ELECTRONIZĂRII

 

  ncrederea nelimitată n literatură a slăbit considerabil n ultimele decenii. Nu astfel stăteau lucrurile n perioada interbelică. Dimpotrivă, strălucirea cuvntului scris era o garanţie a trecerii automate n eternitate. Pentru destul de mulţi naivi, ameţitoarea amăgire persistă şi continuă să mbrace forme tipografice. Dovada, puzderia de cărţi editate, pentru cine? Pentru orgoliul autorilor lor? Pentru a cştiga stima şi preţuirea oamenilor care se sinchisesc prea puţin de cărţi sau care nu au timp să citească? Mi-e teamă că, la acest sfrşit de mileniu, sensul recunoaşterii efortului creator s-a diminuat pnă la a deveni univoc. Beletristica nu mai contează dect ca translaţie ntre creator şi carte (produsul finit al unui manufacturier anonim). De la carte spre cititor calea se ngustează. Că acest produs nu serveşte nimănui, dect unui grup foarte restrns de oameni şi interese, asta e o altă problemă. Fenomenul acesta de filotimie s-a extins la proporţii exasperante. n mod cu totul paradoxal, aici nu funcţionează legea cererii şi ofertei. Pe măsură ce numărul cititorilor scade, cel al scriitorilor e n creştere. Autorii şi lungesc lista titlurilor pentru dosarul propriu, rămnnd, n esenţă, necunoscuţi. Nu mă refer cu precădere la masa veleitarilor, ci la scriitorii autentici, preţuiţi şi recunoscuţi de colegii de breaslă, dar neantizaţi, prin forţa mprejurărilor, prin timpurile pe care le trăim, pentru conştiinţa publică. E aici mai mult dect un dezinteres trecător pentru lectură. Asistăm - după cum cu precizie pronostica Vilen Flusser - la o revoluţie a comunicării, "respectiv la o schimbare de paradigmă de la epoca modernă la cea a informaţiei". Imaginile tehnice au nlocuit hit-ul editorial. Gheorghe Schwartz, de pildă, nu ezita să afirme că, n condiţiile actuale, scriitorul este "un caraghios ce-şi pierde vremea ţesnd iluzii".

Cu literatura se ntmplă cam ceea ce s-a ntmplat cu medicina nainte vreme. Statutul medicului omniscient a fost vizibil şifonat n momentul n care reţetele şi tratamentele au căzut pe mna mulţimii. Deoarece chiar n tratarea unor afecţiuni mai grave bolnavii se pot vindeca fără să mai apeleze la medic, omenirea s-a ntors la o formă de medicină populară. Mutatis mutandi, n domeniul literelor, lucrurile nu sunt cu mult diferite. Cărţile populare "Alexandria" si "Esopia", de pildă, li se adaugă n prezent zeci, sute de cărţi produse de oameni - de unde altfel, dacă nu din popor? - cu veleităţile artistice, care, n ciuda efortului susţinut de individualizare şi personalizare, rămn anonime.

Sesiznd acest fenomen acut al zilelor noastre, un grup foarte ndrăzneţ şi, după toate aparenţele, omogen, care şi spune Asociaţia autorilor anonimi, a lansat n numărul 9/1999 al revistei "Vatra" un apel de alăturare scriitorilor care s-au săturat să-şi semneze degeaba operele. Propunerea de a scăpa de teroarea de a fi autor, semnată, pentru conformitate, Tinu Prvulescu, este demnă de toată atenţia. n locul funcţiei auctoriale, cu ţintă directă spre identitate istorică, se deschid larg porţile comunicării pe viu, prin Internet şi e-mail, dacă se poate, adică acolo unde mesajul propriu-zis e mai important dect semnătura. n condiţiile anonimatului expres, prevăzute de Asociaţia autorilor anonimi, scriitorii care şi strng n volum fiecare articolaş, ca nici un rnd izvort din geniala lor minte să nu se piardă n neant, n-au ce căuta n această confruntare, din care, se pare că factorul timp a fost eludat. O altă lumină cade pe scopul mesajului şi pe utilitatea lui. Dacă acesta va interesa n timp nu are nici un fel de importanţă. Ca să sintetizăm, vor rămne n competiţie doar cei ce vor avea de transmis. Iată noua cenzură preluată de "gnditorul digital"! Un navigator al comunicării pe computer poate alege din spaţiul cibernetic ce vrea, poate stabili legături cu persoane necunoscute de pe orice meridian, pentru a mpărtăşi impresii, cunoştinţe, experienţe. Poate ncepe să scrie un roman lansnd invitaţia doritorilor de a interveni n text, de a adăuga sau şterge după bunul plac. Pnă la urmă, invitaţia este de a scrie un roman colectiv.

Pornind de la jocul pe calculator, un clujean din Danemarca, pe nume Nicolae Matei, publică un roman-invitaţie, n dorinţa de a contura, mpreună cu alţii, profilul unei generaţii pierdute n iluzia visului american, generaţie orbită de falsa strălucire a Occidentului inaccesibil. Paginile extrase din imponderabila plutire prin reţeaua Internet-ului poartă titlul "Generaţia pierdută", a apărut la Eksperimental Forlag Aarhus, Danemarca (1999) şi beneficiază de introducerea competentă a profesorului şi poetului Mircea Goga, n esenţa fenomenului experimentat. Structura scriiturii este strict adaptată multiplelor metode informaţionale care ne asaltează de pretutindeni. Desprinderea din circuitul cibernetic este mai mult dect vizibilă, fapt pentru care cititorul are impresia că participă efectiv la aventura comunicaţională ntretinută de reţeaua Internet. Generaţiile pierdute care s-au perindat n istorie n-au ezitat să exprime dezamăgirea profundă pentru sacrificarea valorilor autentice n vederea unui viitor iluzoriu. După primul război, Hemingway şi alţi intelectuali ai timpului constatau că idealurile pentru care luptaseră n-au ajuns să fie nfăptuite. Decepţionata experienţă a "tinerilor furioşi", rămaşi fără locuri de muncă după cel de-al doilea război, a marcat o altă generaţie pierdută, care şi-a găsit refugiul ntr-o atitudine vădit protestatară. Dintr-o semnificativă reevaluare a tradiţiilor artistice s-au născut expresioniştii, o altă generaţie pierdută, n viziunea lui Dan Grigorescu. Franz Marc preciza n almanahul "Der Blaue Reiter", publicat la Mnchen n 1914, că preocuparea de bază a artiştilor grupaţi n jurul acestei publicaţii era "transformarea operei lor ntr-un simbol al epocii acesteia, altare ale noii religii, simboluri n spatele cărora stă ascuns, nevăzut, creatorul tehnic". Prin urmare, revelarea noilor forme de manifestare ale realităţii obiective a stat la temelia unei noi viziuni asupra artei. n măsura n care inhibiţiile cauzate de inovaţiile tehnice sau de marasmul unei ntregi societăţi sunt depăşite, mai exact asumate şi transformate n viabile acte de conştiinţă, se poate vorbi despre o glisare benefică dinspre etic spre estetic, se pot nregistra progrese reale n artă. Nu ignornd sau ocolind cu grijă exploziile novatoare din domeniul ştiinţei care acaparează la un moment dat atenţia publică sau faptele sociale care macină la un moment dat conştiinţele. ntr-o generaţie pierdută stau ntotdeauna resursele izbăvirii. George Călinescu sublinia că "problemele lor (ale artiştilor) se nasc cu ei, sunt determinate n mod fatal. O generaţie reprezintă o esenţă desfăşurndu-se n forma vieţii".

Respingnd arhitectura raţională a compoziţiei romneşti, Nicolae Matei descinde firesc n esenţa frămntărilor generaţiei sale, transcriind fugar aspecte ale vieţii n desfăşurare, din intima coabitare cu computerul. Computerul-prieten. computerul-sprijin de trecere prin noaptea existenţială, computerul-martor, computerul-iluzie a libertăţii, computerul-ecou şi amplificator al solitudinii individului, computerul-stază a pulsaţiilor vieţii. Sau "computerul-cal troian intrat n casa Omului", după cum sugestiv l include prefaţatorul cărţii, Mircea Goga, n mitologia prezentului. Sergiu, non-eroul romanului, ca şi Andrei, de altfel, este un tip debusolat, un şomer fără iniţiativă, care s-a predat n braţele computerului după ce a epuizat tentativele de a cuceri realitatea ostilă. Patima frontieristului, tensiunea celor ce au fugit peste granită ca să scape de teroarea comunistă i s-a insinuat treptat n suflet, transformndu-l ntr-un veşnic fugar. El fuge de el nsuşi, de restricţii, de convenţii. Occidentul mult visat nsă nu se ridică la nălţimea nflăcaratelor lui idealuri. Caută refugiu n muzică, n computer, n localuri dubioase care-i amăgesc pe tineri cu frnturi de libertate programată. Noul tip de evaziune n spaţiul cibernetic e un "drog al secolului, haşis al spiritului, este o formă rafinată de sinucidere lentă" (Mircea Goga).

Naratorul "scurs n abisul cibernetic" adună documente despre emigraţia romnă n America, anexează un "mic ghid al frontieristului", face slalom printre ştiri de un cutremurător tragism şi reclame siropoase, se resimte n urma poluării informaţionale, caută prin flash-back-uri nostalgice să reinvie atmosfera de acasă din preajma plecării definitive. Romanul constituit din reproducerea unor e-mail-uri şi fragmente mai mult dialogate dect narative dă glas unei nelinişti imposibil de relevat n structura naraţiunii clasice. E o nelinişte izvortă din nevoia de comunicare. Imperioasă. Absolută.

n afara stilului fulminant, direct, colorat cu stropi din arealul cibernetic sau SF, romanul lui Nicolae Matei are meritul de a fi desenat n linii energice profilul unei generaţii, n condiţii de libertate deplină, după cartea de referinţă a scriitorului canadian Douglas Coupland "Generatia X": "Tinerii acestei generaţii sunt copiii crescuţi de administraţia Reagan din America. Terorizaţi de stressul informaţional, S.I.D.A. şi declinul economic, mulţi dintre ei, după ce au terminat studiile, au intrat direct n şomaj. Refuznd situaţia materială pe care le-o puteau oferi familiile lor mici burgheze, au preferat nesiguranţa unei vieţi cu slujbe mizere, schimbate des. Cnd au descoperit că visurile din reclamele Coca-Cola au fost create de comercianţi cinici, toată lumea lor s-a prăbuşit. (...) Cei din generaţia X, născuţi la sfrşitul anilor cincizeci şi nceputul anilor şaizeci, au fost prea tineri ca să ţină minte războiul din Vietnam şi perioada hippistă, a fraţilor lor mai mari. Au crescut n anii şaptezeci, perioada n care nu s-a ntamplat nimic important. La nceputul anilor optzeci, au fost depăşiti foarte repede de fraţii lor mai mici, yuppies, care s-au mbogăţit peste noapte, prin speculaţii la bursă. Astfel, acum cei din generatia X nu cred n viitor, ei sunt pesimişti, sceptici, sunt mpotriva autorităţilor, a comercialismului american şi a simbolurilor. şi fac iluzia că pot supravieţui stressului şi declinului economic, ţinnd lumea la distanţă printr-o ironie exagerată. Lipsiţi de viziuni, stau toată ziua n faţa televizorului, şi se văd reprezentaţi de Beavis si Butt-Head. Tinerii acestei generaţii au avut posibilităţi nelimitate, dar nu au făcut niciodată nimic important, au fost demonstranţi tăcuţi, care nu au fost văzuţi niciodată purtnd fanioane pe străzi ori lund parte la mitinguri sau greve. Nu au avut nici un numitor comun politic. Acum, n anii nouăzeci, mulţi dintre ei, după ce şi-au revizuit viaţa, s-au văzut nevoiţi să nceapă de la punctul zero, fără să scape de apelativele atribuite şi anume de "generaţie pierdută şi tăcută de romantici". La acest portret general Nicolae Matei adaugă experienţa de frontierist a celui venit din Estul comunist, ngroşnd povara - şi aşa greu de suportat - a decepţiilor şi a tuturor dezamăgirilor produse de visul american. Se poate spune fără teama de a greşi că la imaginea de ansamblu asupra generaţiei X Nicolae Matei adaugă specificitatea est-europeană a fugarului care, dezgustat de societatea de consum ntlnită, şi continuă fuga n spaţiul virtual cibernetic.

Receptivitatea lui Nicolae Matei faţă de tehnicile vizuale acaparatoare este o expresie a dorinţei de a nţelege complexitatea de reacţii şi sentimente a hăituitului om ajuns la pragul dintre milenii. Proza acestor ani nu poate face urechea surdă la insinuarea acestor tehnici n viaţa cotidiană. De aceea, cred cu tărie n interdependenţa dintre tehnicile vizuale şi cele narative n prefigurarea prozei viitorului, Nicolae Matei făcnd un pas important spre revelarea acestor conexiuni şi influenţe. Merg pe mna lui cu toată ncrederea.

Prozatorul Nicolae Matei, care a iesit pe e-mail cu această provocare, nu are pretenţia că paginile sale adunate ntr-o carte, constituie ceea ce ndeobşte numim operă finită, nchegată şi ncheiată. Nu are pretenţia că fraza sa e ndelung şlefuită, ncheiată la toţi nasturii, e perfectă. Dimpotrivă. Totul este perfectibil n scrierea sa cu ajutorul celor ce vor dori s-o mbunătăţească, s-o implinească informaţional şi stilistic. El nu ţine ca numele său să apară pe copertă. Anonimatul nu-l sperie. n locul numelui său, pe copertă e trecut simbolul comunicării prin Internet: www. Altfel spus, gata cu romanul semnat.

Adrian Tion

Cetatea Culturala, septembrie 2000

sus